stayIN - Stay Interview

Ce este stayIN (Stay Interview)?

stayIN este cel mai nou serviciu leoHR şi reprezintă discuţia structurată şi periodică dintre un consultant leoHR şi un salariat prin care se identifică condiţiile care l-ar determina pe salariat să părăsească compania.

Beneficii stayIN:

1. Rentabilitatea costurilor: Realizarea de evaluări și cercetări privind punctele forte și punctele slabe ale companiei tale sunt costisitoare și consumatoare de timp. stayIN este ușor de realizat, necesită puțin timp și investiții minime.

2. Un punct de vedere precis: Multe companii vor efectua anchete pe tot parcursul anului referitoare la gradul de motivare și angajamentul angajaților. Cu toate acestea, datele pot fi inexacte, deoarece angajații pot fi reticenți, manifestând o oarecare teamă în a dezvălui cauzele reale pentru care ar pleca din companie. Stay Interview-ul permite angajaților oportunitatea de a împărtăși gândurile lor, fără a se teme de represalii şi de a exprima clar riscurile sau deciziile care l-ar determina să părăsească compania.

3. Descoperirea climatului de muncă real: Multe întrebări într-un stay interview se referă la mediul de lucru. Poate fi destul de dificil să obții părerile reale ale angajaților cu privire la mediul de lucru din companie atunci când discută direct cu angajatorul. Ar putea părea că angajații sunt mulțumiți din moment ce nu există reclamații, însă politicile de HR din cadrul companiei tale poate nu creează acel mediu de muncă dorit. stayIN ne oferă imaginea de ansamblu asupra factorilor şi a riscului în care salariaţii ar pleca, ajutând managementul companiei să nu pună în pericol factorul uman prin adoptarea anumitor politici sau strategii.

4. Creșterea retenției: După ce identifici și corectezi orice tendințe negative pe care le găsești în companie, ar trebui să fii în măsură să crești gradul de implicare și satisfacție al angajaților tăi. Angajații motivați corespunzător și mulțumiți de mediul de lucru din companie vor duce la rezultate precum: reducerea înlocuirilor în cadrul companiei, reduceri de costuri, eficiență sporită și productivitate ridicată.

Avantajele stayIN:
  • Oferă o imagine a potenţialului risc în care salariaţii ar părăsi compania;
  • Creşterea imediata a retenţiei prin identificarea factorilor;
  • Descoperirea climatului real de muncă şi masurarea indicatorilor cu mare grad de impact;
  • Punctul de vedere precis al salariaţiilor care se simt confortabili în a discuta cu un consultant extern şi nu cu HR-ul intern;
  • Eficienţa costului prin externalizarea acestui process.

Dorim ca Stay Interview-ul să fie o situație de tip win-win, atât pentru compania ta, cât și pentru angajatul din companie. Astfel, tu afli care este percepția angajatului privind mediul de lucru și așteptările sale, putând astfel îmbunătăți aspectele vizate. Angajatul invitat la un stayIN va avea parte de o discuție sinceră, fără să se teamă de represalii și se va simți valoros pentru feedback-ul și opiniile sale.

De ce leoHR?
    • Este competența noastră de bază. leoHR investește în permanență - pasiune, timp, energie, mijloace financiare – în dezvoltarea consultanților săi și a know-how-ului organizațional, în vederea furnizării celui mai bun feedback, adaptat clienților săi, cu ajutorul rapoartelor și analizelor realizate. Aceste documente ajută clienții să adopte cele mai eficiente decizii cu scopul de a crește gradul de retenție și angajament în cadrul companiei.
    • Punem la dispoziție experiență și expertiză. exIN şi stayIN au fost folosite pentru prima dată de Leonard RIZOIU în 2006 în Canada. În Romania am început să livrăm aceste servicii în 2014. Anul trecut, mai mult de 12 companii din Automotive, Retail, FMCG, Manufacturing, Pharma, Banking & Financial Services, IT&C, BPO & Shares Service Center au primit suport şi rapoarte de exit şi stay interview. Am prezentat soluţii customizate managerilor şi team leader-ilor implicaţi în procese. Mai mult de 1000 de angajaţi au fost implicaţi în exIN şi stayIN şi toţi clienţii ne-au confirmat impactul pozitiv pe care aceste soluţii le-au avut în cadrul organizaţiilor.
    • Punem în centrul preocupărilor unei companii grija pentru angajați. leoHR gestionează cantități mari de date și cunoștințe. Dacă realizați acest proces, în condiții normale, în cadrul companiei, veți implica resurse umane, financiare, materiale și timp, care vor genera costuri suplimentare, iar rezultatele nu vor fi relevante, având în vedere gradul de subiectivism implicat în proces. leoHR oferă suportul necesar pentru specialiștii în resurse umane în vederea concentrării pe grija pentru angajați din cadrul companiei și pe rezolvarea rapidă și eficientă a problemelor lor.
    • Oferim o opinie imparțială și o analiză obiectivă, printr-o viziune de tip 360º. Consultanții noștri descoperă cauzele care duc la decizia angajaților de a părăsi compania cu ajutorul feedback-ului obiectiv oferit de aceștia, legat de lucrurile care funcționează bine și mai puțin bine în cadrul companiei. Cu ajutorul feedback-ului furnizat de respondenți, îți putem construi planuri de acțiune concrete pentru îmbunătățirea relație cu angajații, dar și politica de HR și procesele din cadrul companiei.
JSN Mini template designed by JoomlaShine.com